Legionella se găsește aproape peste tot în mediu, așa că va ajunge în majoritatea instalațiilor de apă. Dacă se dezvoltă până la niveluri periculoase depinde de condițiile din interiorul instalației. Health and Safety Executive (HSE, autoritatea britanică pentru sănătate și securitate în muncă) numește mai multe condiții care cresc riscul.
Condițiile de risc
Ghidurile HSE spun că o instalație poate fi un risc dacă:
- apa este stocată sau recirculată, de exemplu într-un rezervor sau într-un circuit de apă caldă;
- temperatura apei în toată instalația sau într-o parte a ei este între 20 °C și 45 °C;
- există depuneri care hrănesc bacteriile, precum rugina, nămolul, calcarul și materia organică;
- există o cale prin care se pot forma aerosoli, de exemplu un duș, un robinet cu pulverizare sau un turn de răcire;
- persoanele care pot fi expuse sunt mai sensibile la infecție.
Temperatura
Temperatura este cea mai importantă măsură de control pentru majoritatea instalațiilor de apă.
- Sub 20 °C, legionella rămâne în repaus. Nu se înmulțește, dar nu este distrusă.
- Între 20 °C și 45 °C, se poate înmulți.
- Apa caldă stocată la 60 °C sau mai mult se folosește pentru a o ține sub control.
De aceea regula obișnuită este simplă: păstrați apa caldă fierbinte, apa rece rece și apa în mișcare.
Stagnarea
Apa care nu se mișcă se încălzește, pierde dezinfectantul și lasă bacteriile să se depună. Apă stagnantă se găsește în:
- ramificații moarte (dead legs): conducte nefolosite, dar încă legate la instalație;
- robinete și dușuri folosite rar;
- părți ale clădirii goale săptămâni în șir;
- rezervoare supradimensionate în care apa stă zile întregi.
Biofilmul și substanțele hrănitoare
Bacteriile se lipesc de interiorul conductelor și formează un strat alunecos numit biofilm. Legionella se ascunde și se hrănește în el. Calcarul, rugina, nămolul și resturile altor organisme măresc rezerva de hrană. Unele materiale, precum anumite tipuri de cauciuc și garniturile din fibre, pot de asemenea să favorizeze dezvoltarea.
Instalații cu risc mai mare
Exemple frecvente la locurile de muncă sunt:
- instalațiile de apă caldă și rece din birouri, hoteluri, școli, cămine de îngrijire și spitale;
- dușurile și robinetele cu pulverizare;
- piscinele spa, căzile cu hidromasaj și băile tip jacuzzi;
- turnurile de răcire umede și condensatoarele evaporative;
- umidificatoarele, fântânile decorative și unele sisteme de nebulizare.
O instalație mică și foarte folosită, cu conducte scurte, este de obicei mai puțin riscantă decât una mare și veche, cu ramificații lungi, folosite rar.
Puncte-cheie
- Condițiile de risc sunt apa stocată, 20–45 °C, depunerile și aerosolii.
- Frigul sub 20 °C înseamnă repaus. Apa caldă la 60 °C este ținta pentru apa stocată.
- Apa stagnantă, ramificațiile moarte și biofilmul lasă bacteriile să se dezvolte.
- Un risc cere atât dezvoltarea bacteriilor, cât și o cale prin care oamenii pot inspira ceața.
Un exemplu
Imaginați-vă o clădire de birouri cu un duș pentru angajați, folosit de două persoane o dată pe lună. Conducta spre duș este lungă, iar între utilizări apa stă în ea săptămâni. Se încălzește până la temperatura camerei, în jur de 20 °C sau mai mult într-o clădire încălzită. Clorul care venea cu apa din rețea dispare. În interiorul conductei se formează o peliculă de bacterii. Când cineva deschide în sfârșit dușul, prima apă iese cu multe bacterii într-un jet fin de picături. Nimic din această poveste nu este neobișnuit. De aceea legea cere fiecărui titular al obligației să se gândească la astfel de puncte de consum.
De ce contează dimensiunea și vechimea
Clădirile mari au conducte mai lungi, mai multe rezervoare și mai multe ramificații decât cele mici. Instalațiile vechi au adesea ramificații moarte rămase de la modificări anterioare, conducte fără izolație și rezervoare cu piese ruginite. Fiecare dintre acestea face mai greu de ținut întreaga instalație în limite sigure. Evaluarea riscurilor le caută.