Oricine poate fi rănit. Unele persoane sunt mai expuse sau le este mai greu să obțină ajutor. Dacă știți de ce, observați mai ușor.
Copiii
Copiii sunt în risc pentru că depind de adulți și este posibil să nu aibă cuvintele sau puterea de a vorbi. Unii copii sunt expuși unui risc suplimentar, de exemplu:
- copiii cu dizabilități sau nevoi educaționale speciale: pot depinde de alții pentru îngrijirea personală, pot comunica diferit, iar alții pot pune în mod greșit semnele de rău pe seama dizabilității;
- copiii aflați în grija statului sau care părăsesc sistemul de protecție;
- copiii care trăiesc cu violență domestică, boală psihică a unui părinte sau consum abuziv de droguri și alcool (uneori numite „trioul toxic” al factorilor de risc);
- copiii care dispar de acasă, din centrul de plasament sau de la școală;
- tinerii îngrijitori (young carers), copii care au grijă de un membru bolnav al familiei;
- copiii fără adăpost, aflați în sărăcie sau fără supraveghere regulată din partea adulților;
- copiii care au fost victime ale bullying-ului sau sunt victime ale bullying-ului online;
- copiii din familii nou-venite în țară care se tem de autorități sau se lovesc de bariere lingvistice;
- copiii LGBT+, care se pot teme de respingere;
- copiii expuși riscului de căsătorie forțată sau de mutilare genitală feminină (FGM). Acestea sunt infracțiuni. Profesioniștii din unele profesii au obligația legală de a raporta poliției cazurile cunoscute de FGM la persoane sub 18 ani. Toată lumea trebuie să spună persoanei desemnate pentru safeguarding.
Adulții aflați în risc
Care Act se concentrează pe adulții cu nevoi de îngrijire și sprijin. Pot fi:
- persoane în vârstă, inclusiv persoane cu demență;
- persoane cu dizabilități fizice sau de învățare;
- persoane cu boli psihice;
- persoane cu deficiențe senzoriale sau cu dificultăți de comunicare;
- persoane care depind de alții pentru îngrijirea personală sau pentru bani;
- persoane izolate, singure sau fără familie în apropiere;
- persoane care consumă abuziv droguri sau alcool;
- persoane aflate în relații abuzive sau care locuiesc cu un îngrijitor abuziv;
- persoane fără adăpost sau nesigure de dreptul lor de a rămâne în Marea Britanie.
Faptul de a fi în vârstă sau cu dizabilități nu face, prin el însuși, ca o persoană să fie „în risc”. Mulți adulți cu nevoi de îngrijire sunt pe deplin capabili să decidă singuri.
Capacitatea de decizie și libertatea de alegere
Mental Capacity Act 2005 (legea capacității mintale) prevede că:
- Trebuie să presupuneți că un adult are capacitate de decizie, atâta timp cât nu s-a demonstrat contrariul.
- O persoană nu trebuie tratată ca fiind incapabilă să decidă doar pentru că face o alegere pe care dumneavoastră o considerați nechibzuită.
- Dacă un adult poate lua decizii și a ales să trăiască cu un risc, alegerea lui contează. Totuși, dacă sunteți îngrijorat, raportați persoanei desemnate pentru safeguarding, pentru că persoana poate fi sub presiune sau poate fi speriată.
Nu luați decizii în locul unui adult. Ascultați ce vrea. Making Safeguarding Personal („safeguarding personalizat”) înseamnă că protecția adulților este condusă de părerile și dorințele proprii ale persoanei.
Riscul poate veni și din mediu
- Munca singur (lone working): situații în care un adult este singur cu un copil sau cu un adult aflat în risc.
- Personal insuficient, supraveghere slabă sau cultură proastă într-un serviciu.
- Locurile ferite de priviri: toalete, vestiare, casa scării, vehicule sau locuințe private.
- Contactul online: rețele sociale, mesagerie și jocuri.
Puncte-cheie
- Riscul este mai mare acolo unde o persoană depinde de alții, este izolată sau îi este greu să vorbească.
- Dizabilitatea sau vârsta nu îi iau nimănui dreptul de a-și face propriile alegeri.
- Presupuneți capacitatea, dar raportați îngrijorările.
- Gândiți-vă la locurile și situațiile în care răul poate rămâne nevăzut.